FOTO/VIDEO. Ștrandul Tășnad a revenit la programul normal! Cu apă termală și atmosferă de vară în plină iarnă
Tășnadul își confirmă statutul de stațiune all-seasons, atrăgând un număr impresionant de turiști chiar și în mijlocul iernii. Ștrandul termal, deschis în perioada Crăciunului și Revelionului, a devenit destinația preferată a sătmărenilor și a vizitatorilor din întreaga țară, care au căutat relaxare și beneficii pentru sănătate în apa caldă.
Apa termală, renumită pentru proprietățile sale terapeutice, a transformat sărbătorile de iarnă într-o experiență unică, asemănătoare zilelor calde de vară. Mulți turiști au ales să petreacă zilele de început de an la ștrand, bucurându-se de apa caldă și de atmosfera relaxantă, indiferent de frigul de afară.
„Suntem iubitori de vară și preferăm mai degrabă apa decât drumețiile pe munte. Am venit de obicei în iulie și august, dar am hotărât să încercăm anul acesta și altceva. Așa că, imediat după Revelion, ne-am făcut cadou o zi la ștrand, chiar dacă este frig afară, fiindcă apa este caldă și atmosfera grozavă”, au declarat doi turiști din Maramureș.
După programul special adaptat sărbătorilor, ștrandul a revenit, începând cu 3 ianuarie 2025, la programul său obișnuit. Acesta este deschis de luni până vineri, între orele 10:00 și 20:00, iar în weekend, între orele 9:00 și 20:00.
Stațiunea din Tășnad continuă să fie o destinație apreciată de toate generațiile, oferind atât relaxare, cât și o experiență deosebită pentru cei care își doresc să îmbine beneficiile apei termale cu atmosfera de vacanță, indiferent de sezon.