FOTO/VIDEO. Stâlp spulberat, șoferul a fugit. Circulație blocată total spre Sătmărel
Un accident de circulație a avut loc luni seara, la intrarea în cartierul Sătmărel. Un șofer încă neidentificat a lovit cu mașina un stâlp de electricitate care a căzut peste drum. Circulația în zonă este închisă. Zeci de șoferi așteaptă deblocarea drumului.
UPDATE 18:24 Potrivit informațiilor PresaSM, va dura circa două ore ca drumul spre Sătmărel să fie deblocat. Este nevoie de intervenția unei autospeciale cu macara pentru a putea ridica stâlpul de iluminat doborât pe carosabil.
Polițiștii fac în continuare demersuri pentru identificarea șoferului care a produs accidentul rutier din această seară.
Accidentul s-a produs luni seara, chiar la intrarea în cartierul Sătmărel. Un șofer încă neidentificat a lovit un stâlp de beton, care a căzut pe carosabil blocând drumul.
După ce a lovit stâlpul, mașina a ajuns la circa 100 de metri, în șanț.
Șoferul a fugit de la locul accidentului și este căutat de polițiști.
Este așteptat un echipaj de la Electrica pentru a debloca drumul.
Zeci de șoferi așteaptă redeschiderea circulației.