FOTO/VIDEO. Sătmărence rănite într-un accident. Mașina lor a fost lovită de o tânără șoferiță aflată în depășire
Două sătmărence au fost răinte în urma unui accident petrecut pe DN1C, în comuna Ileanda din județul Sălaj. Potrivit informațiilor prezentate de jurnaliștii de la Sportul Sălăjean, mașina în care se aflau cele două femei a fost lovită de un autoturism condus de o tânără șoferiță din Maramureș, care a efectuat o manevră neregulamentară de depășire. În urma impacului, șoferița din Satu Mare a suferit răni ușoare și a fost transportată la spital, în schimb pasagera sa, o femeie în vârstă de 73 de ani, a fost grav rănită. La fața locului s-a solicitat și intervenția elicopterului SMURD.
Marți, 14 noiembrie, la ora 15.51, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că pe Drumul Naţional 1 C a avut loc o coliziune frontală pe contrasens. Mai exact, la ieșire din localitatea Bizușa-Băi înspre Baia Mare, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme conduse de două femei.
Oamenii legii au stabilit că vinovată de acest eveniment ar fi o tânără de 22 de ani, din comuna Budești (județul Maramureș). Ea conducea un autoturism pe direcția Baia Mare – Dej. Chiar la ieșire din localitatea Bizușa-Băi înspre localitatea Perii Vadului, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ea ar fi efectuat o manevră neregulamentară de depășire a unui alt autoturism.
În acel moment, ar fi încălcat marcajul longitudinal continuu și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar din sensul opus de o femeie de 46 de ani, din comuna Odoreu (județul Satu Mare).
A urmat o coliziune frontală, iar în urma impactului şoferiţa în vârstă de 46 de ani a suferit leziuni ușoare. Aceasta a primit îngriniri medicale la faţa locului, după care a fost transportată cu ambulanța la spital.
Mult mai gravă a fost situaţia în ce o priveşte pe o femeie de 73 de ani , care era pasager în aceeaşi maşină. Victima a suferit mai multe răni şi a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital.
“Conducătoarele celor două autoturisme au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a menţionat Ioana Lascău – purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.