FOTO/VIDEO. Sătmăreancă salvată de pompieri. Au intrat cu autoscara, la etajul 4, forțând ușa
Intervenție de urgență a pompierilor în Cartierul Carpați II, pe strada Dorna, colț cu Cibinului, în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.00. Pompierii au intervenit cu autospeciala de intervenție la înălțime la etajul 4 al unui bloc, după ce proprietarul nu a mai răspuns la apeluri.
Pompierii au forțat ușa balconului și au pătruns în interior, unde au găsit persoana, respectiv o femeie (65 ani), căreia i s-a făcut rău, potrivit informațiilor PresaSM.
Victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la SMURD și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgență în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.
Ce spun POMPIERII: ”Astăzi, în jurul orei 13:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru deblocarea unei uși, de la etajul 4 al unui bloc, pe strada Cibinului. La fața locului s-au deplasat 8 subofițeri cu o autospecială de lucru la înalțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor. Ajunse la fața locului forțele profesioniste au pătruns în imobil pe geam, iar în interior au găsit o persoană, de sex feminin, în vârstă de 65 de ani, cu hipertensiune arterială și cardiacă. Aceasta a fost transportată cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare”.