FOTO/VIDEO. Șapte persoane la Urgență! Șoferul microbuzului era sub influența alcoolului!
În cursul acestei zile, 12 septembrie a.c., în jurul orelor 15.37, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN19H, Centura de ocolire a municipiului Satu Mare.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 30 de ani, din județul Satu Mare, aflat la volanul unui microbuz, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din județul Satu Mare.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat la conducătorul microbuzului, rezultatul fiind zero la conducătorul auto.
Totodată, celor doi bărbați, li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a 7 persoane, pasagere în microbuz, acestea fiind transportate la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.