FOTO/VIDEO. S-a semnat! Aquapark ultramodern, de 24 de milioane de euro, în Odoreu

Primăria Odoreu a făcut astăzi un pas important spre transformarea într-un pol regional de relaxare și turism. În prezența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unui aquapark ultramodern, cu o valoare totală de peste 24 de milioane de euro.
Evenimentul a avut loc la sediul Primăriei Odoreu, iar proiectul este considerat cel mai ambițios din istoria localității. Din suma totală, 10 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă obținută prin Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în timp ce diferența va fi acoperită dintr-un credit contractat de autoritățile locale.
„Este un proiect major pentru comunitatea noastră, care va duce Odoreu la un nou nivel de dezvoltare. Este cel mai mare proiect pe care l-am derulat până acum. Creditul pe care îl vom accesa pentru acoperirea celor 14 milioane de euro va fi rambursat pe o perioadă de aproximativ 20 de ani”, a declarat primarul Dumitru Pop.

Aquaparkul va fi construit pe un teren de peste 9.000 de metri pătrați, amplasat pe o fostă fermă de animale achiziționată de primărie și aflată în imediata vecinătate a drumului național, cu acces facil și toate utilitățile asigurate.
Proiectul include bazine interioare și exterioare, tobogane, o zonă de wellness & spa cu saună și jacuzzi, precum și un restaurant modern cu peste 230 de locuri. Capacitatea totală a complexului va fi de 800 de persoane pe zi, dintre care 500 în interior.
În plus, investiția va fi una sustenabilă, folosind energie electrică produsă prin panouri fotovoltaice montate pe acoperișul parcării, iar încălzirea va fi asigurată prin surse geotermale.
„Energia electrică și cea termică vor fi surse locale, tocmai pentru a reduce cheltuielile de întreținere. În primii trei-patru ani, cât durează implementarea, vom obține și o perioadă de grație pentru rambursarea creditului. Ulterior, profitul generat va aduce venituri importante bugetului local”, a mai spus primarul Dumitru Pop.
Prin această investiție, Odoreu își propune să devină o destinație turistică regională, cu impact economic pozitiv pentru întreaga zonă. Lucrările vor începe în perioada următoare, iar finalizarea proiectului este estimată în următorii trei-patru ani.










