FOTO/VIDEO. Români agresați în Ungaria, lângă Petea, de față cu Poliția, de ”șeful cel mare”
Vineri a avut loc un incident rutier pe teritoriul Ungariei, în apropiere de Vama Petea, implicând un grup de cetățeni români și un conducător auto din Ungaria. Conform informațiilor PresaSM, incidentul a început atunci când patru români din județul Bistrița-Năsăud au intrat în Ungaria, prin Vama Petea, cu destinația Italia.
În apropierea a nici 15 kilometri de graniță, unul dintre cei patru români – care se aflau într-un autoturism marca BMW – a efectuat o manevră de depășire care a provocat un accident cu un vehicul condus de o femeie din Ungaria. Conform surselor PresaSM, femeia, distrasă în timpul manevrei, a încercat să vireze stânga, moment în care a acroșat BMW-ul cu numere de Bistrița-Năsăud.
În urma coliziunii, femeia a sunat de la fața locului pe soțul ei, care, surprinzător, a ajuns împreună cu șase polițiști. Conform relatărilor, soțul femeii l-ar fi agresat fizic pe șoferul român, iar intervenția polițiștilor nu a fost de natură să restabilească ordinea. Se pare că polițiștii, influențați de statutul soțului femeii, ar fi ignorat cerințele de intervenție corectă și ar fi solicitat liniște în loc să intervină pentru a aplana conflictul.
În această situație, șoferul român nu doar că a fost agresat, dar a rămas și cu vehiculul avariat, fără a primi sprijin adecvat din partea autorităților ungare
”În urma coliziunii, doamna și-a sunat soțul, care a apărut cu șase polițiști și l-a luat la bătaie pe șoferul român. Care a cerut ajutorul de la polițiști, dar care au zis să facă liniște că el este șeful mare, așa că șoferul a rămas și lovit si cu mașina spartă”, au spus surse pentru PresaSM.
Deci ungurii fac si lucruri bune! Bravo lor, la cât mai multi taranoi batuti!
View Comment