FOTO/VIDEO. Revoltător. Noua insulă ecologică a Florisal, incendiată în Satu Mare
Situație revoltătoare în municipiul Satu Mare. Insula ecologică ultramodernă a Florisal din Cartierul Micro 14, cu colectare pe cinci fracții, a fost incendiată de persoane rămase deocamdată necunoscute. Totul s-a întâmplat în această seară. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au fost trimise la fața locului pentru a stinge incendiul.
La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de Poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică și a Biroului de Investigații Criminale. Este important de precizat că zona este monitorizată video, iar prinderea autorului/autorilor este doar o chestiune de timp. Pe lângă răspunderea penală, vinovatul sau vinovații, după caz, vor trebuii să suporte atât pagubele provocate, dar și să plătească o amendă uriașă.
Conform prevederilor HCL 256/2023 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare al municipiului Satu Mare, Art. 92, alin (2) , faptele următoare:
- Incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect prezintă contravenție și se sancționează cu amendă între 30.000 – 45.000 lei persoane fizice;