FOTO/VIDEO. Protest în Parlament. PSD-PNL, acuzați că doar „amenajează” legea, nu desființă pensiile speciale
Un singur partid, USR, a votat în comisii împotriva legii care vine să „reorganizeze”, dar nu să desființeze pensiile speciale. Cei de la USR au protestat împotriva menținerii sistemului de pensii speciale, proiect lege aflat azi la vot, în Senat.
Parlamentarii USR au protestat astăzi la Senat împotriva menținerii sistemului de pensii speciale. Aleșii au spus ieri că partidele aflate la putere nu au făcut aleceva decât să „amenajeze pe ici, pe acolo” legea, în loc ca toate pensiile să aibă la bază principul contributivității.
„Astăzi, parlamentarii USR au protestat față de menținerea sistemului de pensii speciale, proiect de lege pe care Senatul îl votează chiar în aceste momente. Le-am amintit celor de la PSD și PNL ce se întâmplă dacă nu taie aceste privilegii nesimțite: pierdem banii din PNRR pentru școli, spitale și autostrăzi. Bani de care România are nevoie. Bani de care românii nu vor mai avea parte dacă PSD și PNL păstrează pensiile speciale.USR este singurul partid care se opune pensiilor speciale. Fii alături de noi!”, a fost mesajul transmis de cei de la USR.
Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a criticat, în cadrul dezbaterilor de marţi, proiectul adoptat de comisiile de specialitate, subliniind că noua lege nu desființează, de fapt, pensiile speciale.
„Au fost două poziţii în sală: a USR – care vrea contributivitate şi desfiinţarea tuturor pensiilor speciale şi poziţia coaliţiei PSD-PNL-UDMR care vrea să mai amenajeze pe ici, pe acolo, poate îi mai scăpăm pe ai noştri care au pensii speciale. (…) USR a fost singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale. A fost o comisie ruşinoasă pentru că laşitatea PSD-PNL-UDMR a ieşit la iveală. Nu au avut curaj nici măcar să ridice mâna şi să voteze propria dorinţă de a menţine pensiile speciale. Este vorba de cinci milioane de români care contribuie la pensii şi o minoritate care beneficiază de sprijinul actualei puteri. Ne-am întors în epoca USL. Parlamentul este controlat de oameni care nu au nicio legătură cu democraţia. (…) Nu ni s-a permis să vedem cine votează pentru pensiile speciale, nu ni s-a permis să prezentăm argumentele noastre. În plen, USR va continua să susţină faptul că nu putem să ne permitem ca ţară să avem pe unii cetăţeni mai speciali decât alţii”, a spus Mihail, după şedinţa comună a comisiilor juridică, de apărare şi de muncă.
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz.
USR îi acuză pe cei din PSD-PNL-UDMR că sunt în stare să renunțe la banii care ar trebui să vină de la UE pentru dezvoltarea României, doar să poată menține pensiile speciale acordate prietenilor politici.
Parlamentarii și guvernanții își mențin și asigură viitorul, iar noi așa ziși votanți și prosti sugem strinfli, tot noi vom plăti specialii.
View Comment