FOTO/VIDEO. Profesorul Ovidiu Oros va fi înmormântat joi. Trei copilași au rămas orfani
Profesorul de educație fizică și sport Ovidiu Oros (43 de ani) a decedat într-un teribil accident rutier produs astăzi dimineață pe Drumul Județean 193, la podul peste Someș de la Ardusat, în județul Maramureș, aproape de limita cu județul Satu Mare.
Ovidiu Oros va fi condus pe ultimul drum joi, de la ora 14.00, la cimitirul de pe strada Rodnei din municipiul Satu Mare. Din păcate, trei copilași (de 10 luni, 6 ani și 8 ani) au rămas orfani de tată.
Ovidiu Oros a fost un foarte apreciat profesor la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare, unde a inițiat în tainele baschetului, dar și al altor discipline, mii de elevi. Sătmăreanul a fost apreciat și pentru activitatea sa artistică, fiind un instrumentist foarte apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Reamintim că a fost vorba despre o coliziune dintre o mașină înmatriculată în județul Satu Mare, în care se afla un profesorul sătmărean (43 de ani), respectiv despre o altă mașină, în care se afla un polițist (23 de ani) care se îndrepta spre serviciu, în localitatea Fărcașa.
Impactul a fost unul frontal, iar ambele vehicule au ajuns în afara părții carosabile.
Sătmăreanul a rămas încarcerat în mașină, fiind extras de către pompieri în stare conștientă. Din păcate, la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator și s-a declarat decesul chiar la fața locului.
Polițistul, care a fost prins sub mașină și scos de pompieri, este în stare critică și a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Baia Mare.
Este greu de înțeles cum s-a putut produce tragedia în condiții de drum drept și uscat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate întregul context.
Știre în curs de actualizare…