FOTO/VIDEO. Procurorii confirmă: bărbatul găsit pe marginea Someșului s-a sinucis. Corpul, plin de tăieturi
Cadavrul unui sătmărean de 44 de ani a fost găsit în cursul dimineții de vineri pe malul Someșului, în zona centrală a municipiului Satu Mare. A fost o mobilizare impresionantă de forțe, cu procurori și criminaliști la locul incidentului, după ce pe corpul bărbatului au fost descoperite multiple leziuni, iar trupul era plin cu sânge. În câteva zeci de minute, anchetatorii au ajuns la concluzia că este vorba de o sinucidere, iar sătmăreanul a fost identificat drept o persoană plecată de la domiciliu încă din cursul zilei de ieri și care lăsase în urmă un bilet de adio.
Procurorii sătmăreni confirmă faptul că prima ipoteză de lucru în cazul cadavrului găsit în zona centrală a municipiului Satu Mare este sinuciderea. Potrivit anchetatorilor, bărbatul al cărui trup neînsuflețit a fost găsit de niște trecători, avea 44 de ani și a fost găsit cu multiple plăgi tăiate.
„În dosarul penal cu numărul 122/P /2021, înregistrat la Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se efectuează cercetări în vederea identificării cauzei decesului unei persoane de sex masculin, în varsta de 44 de ani, găsit azi, 2 aprilie 2021, orele 11:38 pe malul drept al râului Someș, în dreptul Palatului Administrativ al municipiului Satu Mare, ce prezenta pe corp mai multe leziuni traumatice constând în plăgi tăiate”, transmite oficial Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În urma cercetărilor, spun anchetatorii, bărbatul de 44 de ani a fost identificat ca un sătmărean dat dispărut de familie în cursul după-mesei de joi. Tot familia ar fi prezentat polițiștilor și un bilet de adio pe care l-ar fi lăsat în locuința sa.
„În urma activitătilor desfășurate de procurorul de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare și politiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Satu Mare, s-a stabilit identitatea persoanei decedate, aceasta fiind raportată disparută de familie din cursul zilei de 1 aprilie 2021, orele 14,00. Familia persoanei decedate a prezentat organelor judiciare un bilet de adio al persoanei decedate, identificat în locuința acestuia”, spun anchetatorii sătmăreni.
În ceea ce privește rănile, bărbatul avea multiple leziuni și ar fi decedat din cauza hemoragiei externe, cel puțin asta arată investigațiile preliminare ale medicului legist.
„Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legala, rezultă că din examenul extern al cadavrului, decesul s-a produs de aproximativ 24 de ore, cadavrul prezentând mai multe plăgi tăiate în zona gâtului, antebrațelor și abdomenului, posibila cauza a decesului fiind hemoragia externă. De asemenea, s-a apreciat că leziunile traumatice pot fi autoprovocate”, mai spun procurorii de la Parchetul Satu Mare.