FOTO/VIDEO. Probleme în Satu Mare după Codul roșu de furtuni și vijelii. Acoperișuri avariate, copaci căzuți
Acoperișuri smulse de vântul puternic, copaci căzuți pe carosabil, trotuare și peste mașini, cam asta a rămas în municipiul Satu Mare în urma Codului Roșu de marți după masa. Au fost probleme în mai multe zone, dar printre cele mai afectate de fenomenele meteo puternice sunt cartierele Micro 16 și Micro 15.
Mai multe probleme au fost înregistrate la nivelul municipiului Satu Mare, care până la ora 18 este sub avertizare Cod roșu de furtuni și vijelii.
Pe strada Corvinilor a căzut un copac, pe trotuar, în timp ce pe drumul Careiului, un bloc a fost parțial decopertat.
Probleme au fost și pe Ostrovului, acolo unde locuitorii spun că cel puțin două mașini au fost avariate după ce vântul a smuls țiglele de pe un bloc.
Probleme cu copaci căzuți ca urmare a vântului puternic au fost raportate și în alte zone din oraș.
Cartierele Micro 17 și Micro 16 sunt printre cele mai afectate.
Pe Drumul Careiului mai multe blocuri au rămas fără acoperișuri, după ce acestea au fost smulse vânt.
Pe strada Bălcescu traficul este blocat de o creangă căzută pe carosabil.