FOTO/VIDEO. Pompierii dau vina pe cei de la Tarr Beton: ”Nu au luat măsuri elementare de siguranță”
Pompierii sătmăreni arată cu degetul spre firma responsabilă cu organizarea șantierului, după ce fântâna arteziană din Piața 25 Octombrie s-a surpat sub autospeciala pentru descarcerare. Potrivit reprezentanților ISU „Someș” Satu Mare, zona fântânii nu era semnalizată, iar responsabilul cu lucrări nu a luat măsuri pentru a bloca accesul în zonă al autoturismelor.
Autospeciala de pompieri sub care s-a surpat fântâna arteziană din Centrul Nou al municipiului Satu Mare se afla în misiune, fiind solicitată intervenția echipajului pentru descarcerare, au confirmat reprezentanții ISU Satu Mare. Șoferul autospecialei s-a ghidat după urmele de mașini deja existente pe platou, în momentul în care a intrat în zona fântânii. Reprezentanții ISU subliniază că zona fântânii nu era semnalizată.
“Astăzi, la ora 10:00, dispeceratul ISU Satu Mare a fost alertat să intervină în Piața 25 Octombrie, în urma unui apel. La fața locului s-au deplasat nouă subofițeri cu autospeciala cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor. Forțele detașamentului de pompieri Satu Mare, ghidându-se după niște urme pe zăpadă ale unui autoturism, au pătruns cu autospeciala în zona fântânii decorative, această zonă fiind nebalizată”, a precizat Bianca Timiș, purtătorul de cuvânt al ISU “Someș” Satu Mare.
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare dau vine pe firma Tarr Beton – operatorul responsabil de lucrările de pe șantier, acuzând că nu a luat nici cele mai elementare măsuri de siguranță, în sensul interzicerii accesului în zona șantierului. Nici zona fântânii nu era semnalizată, au precizat cei de la ISU „Someș” Satu Mare.
„Astfel, operatorul responsabil de lucrările de pe șantier nu a luat nici cele mai elementare măsuri de siguranță, în sensul interzicerii accesului în zona șantierului. Odată ajunse la fața locului, peste dalele de beton care erau acoperite de zăpadă, acestea s-au surpat rezultând avarierea autospecialei”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU “Someș” Satu Mare.
Reacția Primăriei Satu Mare după ce a fost distrusă fântâna arteziană din Piața 25 Octombrie
Primăria a reacționat după pagubele produse astăzi în Piața 25 Octombrie. Conducerea instituției susține că va recupera prejudiciul creat de la cei care se fac vinovați de incidentul petrecut astăzi în Piața 25 Octombrie și va remedia problema pe cheltuiala acestora.
„Primăria municipiului Satu Mare va recupera prejudiciul creat de la cei care se fac vinovați de incidentul petrecut astăzi în Piața 25 Octombrie și va remedia problema pe cheltuiala acestora. Accesul autovehiculelor în această zonă este interzis, incidentul produs fiind rezultatul neglijenței crase a celor care au intrat cu autovehiculele în această zonă”, precizează Primăria Satu Mare pe pagina de Facebook a instituției.
Reamintim faptul că astăzi o mașină de pompieri a intrat aproape cu totul în fântâna arteziană nouă din centrul municipiului Satu Mare. Forțele de intervenție au fost chemate pe platou, după ce un incident similar a avut loc cu un alt autoturism.
O autoutilitară marca Mercedes Vito, aparținând MAI, a intrat pe platoul din Piața 25 Octombrie, iar în momentul în care a ajuns în zona fântânii arteziene, aceasta a cedat sub mașină.
Autoutilitara se afla în misiune, a precizat Prefectura Satu Mare. Instituția se află în proces de mutare a sediului, iar mașinile MAI ajutau la relocarea tehnicii de comunicații.
Reprezentanții Prefecturii au catalogat drept „regretabil” incidentul și au dat asigurări cetățenilor că pagubele vor fi remediate.
„Ambele echipaje se aflau în misiune, toate pagubele produse vor fi acoperite iar refacerea obiectivului afectat se va realiza în cel mai scurt timp”, a precizat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului despre microbusul și autospeciala care au căzut în fântână.
Potrivit celor de la ISU Satu Mare, șoferul autospecialei s-a ghidat după urmele care deja erau pe zăpadă, iar dalele fântâni au cedat sub greutatea mașinii.
A fost nevoie de intervenția unei macarale pentru a putea scoate autospeciala pompierilor din groapă.
oare ce rol a avut în mutarea obiectelor autospeciala de stingere cu spumă și praf și de descărcare ? cum putea fi de folos ?
View CommentNu aveau ce cauta acolo, stiu sa strice si sa nu isi asume, si fantana se construia de ceva vreme, doar (…) de sofer nu stia ce se afla acolo
View Comment