FOTO/VIDEO. Pompierii au stabilit cauza incendiului de la vopsitorie. Sute de metri pătrați, afectați; utilaje distruse
Astăzi, 27.07.2023, în jurul orei 13:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost anunțat prin apel la 112 despre producerea unui incendiu la o hala cu profil de activitate în domeniul vopsitoriei, situată pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu platformă de salvare de la înălțime și 2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic, încadrate de 5 ofițeri și 24 subofițeri.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 600 m², cu posibilitatea de propagare la întreaga construcție extinsă pe 2200 m².
Echipajele medicale au acordat asistență în cazul a 3 persoane care nu au necesitat transportul la unitatea medicală.
Pompierii militari au acționat pe mai multe sectoare și anume pentru limitarea și lichidarea incendiului și protecția utilajelor aflate în pericol.
S-au salvat 2000 m² din construcție cu utilajele aferente acelei părți de hale.
În urma incendiului au fost afectați 800 m² din construcția halei, instalația electrică, utilaje diverse și acoperișul pe o suprafață de 300 m².
Sursa probabilă de aprindere a fost stabilită ca fiind scânteie mecanică.