FOTO/VIDEO. Polițistul care a provocat accidentul în lanț în Satu Mare, amendat
În cursul acestei zile, o autospecială de poliție a fost implicată intr-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Accidentul a avut loc luni dimineața, pe bulevardul Octavian Goga din municipiul Satu Mare.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflat la volanul unei autospeciale, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula în aceeași direcție de mers, fiind condus de o femeie, de 33 de ani, din Satu Mare.
Autoturismul condus de femeie, ar fi fost proiectat într-un vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 59 de ani, din Satu Mare.
În urma impactului nu a fost rănită nici o persoană, rezultând doar pagube materiale, prin avarierea celor trei autoturisme.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Conform informațiilor PresaSM, agentul de poliție a scăpat doar cu avertisment.
Conform legislației în vigoare, amenda în astfel de situații este de 290 de lei și 3 puncte de penalizare. Dar se poate da și avertisment dacă nu există alte circumstanțe mai deosebite.
câți ani a avut puștiul ?
View Commentce fel de telefon deținea în timpul impactului ?