FOTO/VIDEO. Polițiști sătmăreni, din nou în stradă. Cer salarii și pensii mai mari. Dar și bonus de COVID
Polițiștii sătmăreni, membri ai Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), au fost prezenți la protestul organizat de sindicat în fața Prefecturii Timiș. Ei vor participa și la pichetul care va avea loc în Caraș Severin în această după-masă.
Protestele față de măsurile bugetare ale guvernului Cîțu au continuat în această dimineață cu un miting organizat în fața Prefecturii Timiș. La protest au participat polițiști din Satu Mare, Drobeta-Turnu Severin, Constanța și alte orașe din țară.
Oamenii legii sunt nemulțumiți față de hotărârile luate de Executiv. Polițiștii au revendicări în ceea ce privește salarizarea, indexarea pensiilor cu rata inflației, discriminarea salarială între polițiști, actualizarea normei de hrană, dar și bonusul de pandemie.
„Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România (FSNPPC) continuă protestele planificate, pentru că guvernul a luat măsuri care afectează drepturile economice și profesionale ale membrilor noștri de sindicat, ale familiei noastre ocupaționale și ale angajaților din România, măsuri care, în ansamblu, ne vizează deopotrivă”, spun lideerii de sindicat.
Polițiștii sătmăreni participă și ei la Caravana FSNPPC și vor fi prezenți și la protestul care va avea loc la Turnu Severin.
„Așa cum am anunțat, deja, începând cu data de duminică, 21 februarie, la Timișoara (ora 09.00), constituim o Caravană FSNPPC, care va picheta Prefectura și va pleca, după ora 11,00, spre Turnu Severin, unde avem protest tot în aceeași zi, la ora 15,00”, au transmit reprezentanții SNPPC.
O să dea Cuțu !! Din coadă !
View CommentAcum cand se fac taieri de peste tot sunt curios daca politia are sa primeasca . Intreb si eu asa , cer aceste drepturi pentru a reprima populatia sau pentru a servi populatia?
View Comment