FOTO/VIDEO. Polițist și jandarm, eroi în Satu Mare. Au intrat într-un apartament în flăcări
Un agent de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Satu Mare și un subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare au dovedit astăzi un curaj incredibil! Cei doi au ajuns, în urma unui apel prin 112, la un apartament în flăcări, în Cartierul Micro 17, conform informațiilor PresaSM.
Având informații că în interior se află o persoană, cei doi au spart ușa și au intrat în interior pentru a salva victima, dar – din păcate – aceasta era aproape carbonizată. Rămâne, totuși, gestul extrem de curajos al celor doi salvatori.
Comanda Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență a dispus trimiterea la fața locului a trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj medical. Un bărbat de 63 de ani a murit, intoxicat cu fum au precizat surse pentru PresaSM.
Incendiul a izbucnit de la jar sau de la o țigară lăsată aprinsă, precizează cei de la ISU Satu Mare
„Cauza probabilă de producere a incendiului este jarul sau scânteia produsă de o țigară aprinsă”, precizează cei de la ISU Satu Mare. „Au ars: materialele textile, patul, covorul și un dulap dintr-o încăpere (dormitor). S-au degradat: mobilierul, 2 uși, 1 geam, un televizor, zugrăveala și materialele textile din încăperea incendiată, iar în hol și în baie s-a degradat zugrăveala.”
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Satu Mare, incendiul a izbucnit la etajul patru al unui imobil situat pe strada Vasile Lupu din municipiul Satu Mare, în cartierul Micro 17.
Sursele au mai precizat pentru PresaSM și că bărbatul a murit intoxicat cu fumul dens degajat în urma incendiului.
Pompierii au fost nevoiți să spargă toate geamurile apartamentului, înainte de a intra în imobil, tot din cauza degajărilor mari de fum.