FOTO/VIDEO. Percheziții la o mare firmă de dezmembrări/ITP auto din Satu Mare
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la sediul social, punctul de lucru al unei societăți, din județul Satu Mare, care ar avea ca obiect de activitate efectuarea inspecțiilor tehnice auto, respectiv la domiciliul administratorului societății.
Dosarul penal a fost întocmit ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor, din materialul probator administrat, rezultând faptul că persoana cercetată, în perioada 2021 –2023, nu ar fi înregistrat în actele contabile veniturile încasate în urma prestării unor servicii, cauzând un prejudiciu bugetului de stat care urmează a fi stabilit.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate documente contabile, în vederea stabilirii întregului prejudiciu cauzat.
„Din cercetările efectuate până in prezent, a reieşit că, in perioada 01.01.2021- 31.12.2023 o societate comercială a efectuat un nr. de 28.094 prestări servicii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (ITP auto), emiţând doar pentru 7.669 dintre acestea documente fiscale, fără a înregistra astfel in totalitate operaţiunile şi veniturile obţinute, cu scopul sustragerii de Ia plata de obligaţii către bugetul de stat, cauzând un prejudiciu statului român”, explică procurorii sătmăreni.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Carei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor cercetate, cât și a stabilirii întregului prejudiciu cauzat.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.