FOTO/VIDEO. O șoferiță a ajuns cu mașina în șanț, astăzi, în Satu Mare. Bărbat încarcerat
Astăzi, 25 decembrie a.c, ora 18.26, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 193A între localitățile Amați și Satu Mare.
Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 54 de ani, din localitatea Hrip, în timp ce conducea un autoturism nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în șanț.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 57 de ani, din localitatea Hrip, pasager în autoturism, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Ce spun POMPIERII: „Astăzi, în jurul orei 18.30, pompierii Detașamentului Satu Mare au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor pe strada Amațului, mun.Satu Mare unde a avut loc un accident rutier.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, pasagerul (o persoană de sex masculin de aproximativ 60 de ani) a rămas încarcerat.
Echipajele de pompieri au procedat cu celeritate la extragerea victimei, pe care au predat-o echipajului medical pentru acordarea primului ajutor medical. Ulterior îngrijirilor medicale primite la fața locului, victimele au fost transportate de către paramedici la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri”.