FOTO/VIDEO. O șoferiță (20 ani) ar fi produs accidentul grav de la Livada. Victimă în stop cardiac
Accident extrem de grav pe Drumul Național 19, la ieșire din localitatea Livada. Din primele cercetări efectuate la fața locului, Inspectoratul Județean de Poliție transmite că o tânără, de 20 de ani, din Racșa, aflându-se la volanul unui autoturism pe DN19, din direcția Livada spre Negrești Oaș, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, condus de o femeie, de 36 de ani, din județul Maramureș.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto, de 20 de ani, și a unui pasager, de 50 de ani, din celălalt auto implicat. În cauză cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Ce spun POMPIERII: Astăzi, în jurul orei 14:30, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, între 2 autoturisme, la ieșire din localitatea Livada spre Negrești-Oaș. La fața locului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. În urma impactului 2 victime s-au autoevacuat, fiind în stare conștientă și cooperantă, iar cea de-a treia victimă a fost extrasă de către forțele militare și se află în stop cardio-respirator. În acest moment echipajul de pe ambulanța SMURD depune eforturi considerabile prin manevre de resuscitare pentru salvarea victimei”.