FOTO/VIDEO. O bătrânică doarme în ger, pe stradă, în Satu Mare. Umilită de soțul agresiv
Caz dramatic pe Aleea Prahovei din municipiul Satu Mare. O persoană a sunat astăzi, în jurul orei 08.30, la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 și a sesizat că în fața unui bloc, pe spațiul verde, este o persoană decedată, conform informațiilor PresaSM. La locul sesizării au ajuns echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare.
Este vorba despre o femeie, în vârstă de circa 60 de ani, care era conștientă, cu ușor început de hipotermie, care a primit asistență medicală din partea ambulanțierilor. Femeia a refuzat transportul la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit datelor PresaSM, femeia a fost scoasă din casă de către soțul agresiv, iar aceasta – obosită – a ales să doarmă pe spațiul verde, în frig, cu toate că temperatura era la acel moment de minus cinci grade Celsius, riscând să își pună viața în pericol.
Cazul celor doi soți este cunoscut la nivelul Poliției Municipiului Satu Mare, vecinii apelând de mai multe ori numărul de urgență 112. Doar că femeie – aparent de frica soțului – refuză să ceară ordin de protecție provizoriu care ar putea fi emis de către Poliție, care ar însemna automat evacuarea individului agresiv din locuință, chiar dacă aceasta îi aparține.
Ulterior – potrivit legii – victima s-ar putea adresa Judecătoriei Satu Mare și să ceară un ordin de protecție, care s-ar putea emite pe un termen de îndelungat, inclusiv de un an. Iar dacă soțul agresiv l-ar încălca, acesta ar putea ajunge după gratii, iar victima ar scăpa de acest calvar.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică. Poliţiştii constată existenţa riscului iminent pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din probele obţinute și formularul de evaluare a riscului.
Prin ordinul de protecţie provizoriu emis de polițist se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie:
– evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
-reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună, după evacuarea agresorului;
– obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
– obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Ordinul de protecţie provizoriu va cuprinde şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă prin ordinul de protecţie provizoriu s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, iar acesta nu are asigurată cazarea din altă sursă, va fi informat și orientat către centrele rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, sau orice alt loc adecvat. În situaţia în care agresorul solicită cazarea într-un centru rezidenţial din categoria celor menţionate mai sus, acesta va fi condus de către echipa mobilă (echipa mobilă = reprezentanți ai serviciului public de asistență socială).