FOTO/VIDEO. Nuntă în carantină, în județul vecin. Mascații au oprit tot, angajații protestează
Polițiștii, jandarmii și luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale au descins în ultimele două zile la un restaurant din localitatea Recea – aflată n carantină – în județul Maramureș. După ce sâmbătă au dat o amendă de 15.000 de lei administratorului localului, forțele de ordine au decins din nou – astăzi – la același restaurant, informează vasiledale.ro
Dar au fost întâmpinați de zeci de angajați, care au ieșit cu pancarte și bannere după ce mascații, jandarmii și polițiștii au oprit din nou un astfel de eveniment.
De cealaltă parte, administratorii spun că au contestat măsura carantinării la Tribunalul București. ”Noi nu avem invitați și nici angajați din Recea. Suntem situați la 300 metri de orice gospodărie (casă). Listele cu carantinați din Recea sunt greșite, pentru că din 58 de persoane de pe liste un număr de 23 de persoane au ieșit din carantină după testarea din ziua 8”, spun protestatarii, citați de vasiledale.ro
Mai mult, administratorul unității comerciale susține că DSP Maramureș a falsificat listele cu persoanele confirmate pozitiv în comună. Toate declarațiile în materialul video de mai jos.