FOTO/VIDEO. Mica Unire, sărbătorită în pandemie: Fără „Hora Unirii”, fără defilare, doar un scurt moment simbolic
Cum mai puțini participanți decât deobicei, Satu Mare a marcat Unirea Principatelor Române prin depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
După intonarea imnului, prefectul județului, Radu Bud, a vorbit despre momentele istorice care au permis realizarea statului național unitar român. Prefectul a subliniat importanța unității, în momentele dificile pe care România le traversează din cauza pandemiei.
„Tot uniți, vom putea să protejăm sănătatea tuturor și să salvăm economia”, a spus în discursul său prefectul Radu Bud.
Discursurile au rememorat situația complexă din 1859 și abilitatea liderilor policiti ai vremii, în frunte cu Alexandru Ioan Cuza, de a pune bazele statului român modern, pavând drumul spre prima constituție și realizarea Marii Unirii.
După un scurt moment artistic, a urmat depunerea de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza.
Din cauza situației epidemiologice, spre deosebire de anii anteriori, organizatorii au anulat tradiționala horă care avea loc la finalul ceremoniilor dedicate Micii Uniri.
Membrii asociației de pensionari prezenți la ceremonie au realizat o horă simbolică și au cântat prima strofă a „Horei Unirii”, într-un moment menit să le aducă aminte sătmărenilor de importanța
La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga ţară Ziua Unirii Principatelor Române, cunoscută ca „Mica Unire”, primul pas pentru înfăptuirea statului naţional unitar român.