FOTO/VIDEO. Mesaje sfâșietoare după moartea lui Ghiță, șoferul nevinovat din tragedia de pe Podul Decebal
Mesaje pline de durere au fost transmise de familia și prietenii lui Ghiță G. (56 ani), șoferul nevinovat care a murit miercuri seara, într-un teribil accident produs pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare. Dacă șoferul vinovat a scăpat cu răni ușoare, șoferul nevinovat a fost grav rănit și a decedat câteva zeci de minute mai târziu la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Gheorghe G. a fost mecanic de locomotivă în cadrul Căilor Ferate Române (CFR) timp de 33 de ani și a fost o persoană extrem de apreciată, fiind o fire jovială și un profesionist la locul de muncă.
”Tăticul meu, îngerul meu păzitor nu trebuia să-mi dai drumul niciodată. Toată lumea te-a iubit tăticuțul meu. Tăticul meu puternic nu mai e, a murit nevinovat”, este mesajul transmis de fiica victimei.
”Am aflat cu tristețe fără margini de pierderea verisorului meu drag! De azi înainte nu-l voi mai cauta la telefon sau acasă. De azi înainte îl voi cauta doar în inima mea ,singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Verișorul meu sa te odihnești în pace”, este mesajul transmis de către artistul sătmărean Ghiță Munteanu.
”Verișorul meu, erai o persoană strălucitoare, amabilă, puternică, un exemplu pentru noi toți! Am fost atașați unul de altul, găseai întotdeauna un cuvânt, un sfat bun în perioadele dificile, mă îndrumai și îmi erai alături mereu, îmi vei lipsi enorm. Dumnezeu să îți de-a odihna veșnică”, este un alt mesaj plin de durere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Conform informațiilor PresaSM, șoferul (36 de ani) care a produs accidentul mortal din municipiul Satu Mare a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii rutieri sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare au dat publicității primele concluzii în urma tragicului accident produs astăzi pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare: În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu alte trei autoturisme. Din producerea evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat de 56 de ani, din Satu Mare, conducător al unuia dintre autovehicule, precum și rănirea gravă a unui minor de 5 ani, pasager în autoturismul condus de către bărbatul de 36 de ani. Testarea cu aparatul etilotest ar fi indicat, în cazul bărbatului de 36 de ani, o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.