FOTO/VIDEO. Medicul legist răstoarnă ipoteza polițiștilor în cazul morții bărbatului din Călinești-Oaș
Medicii legiști au efectuat autopsia în cazul bărbatului, în vârstă de 90 de ani, găsit mort în curtea casei sale din satul Călinești-Oaș și răstoarnă întreaga ipoteză a oamenilor legii. Conform informațiilor PresaSM, bărbatul ar fi ieșit în grădina proprietății sale, iar ulterior a alunecat și s-a lovit cu capul de o piatră. A rămas inconștient, iar în scurt timp s-a instalat hipotermia, care a provocat decesul sătmăreanului.
Reamintim faptul că principala ipoteză a anchetatorilor a fost o tâlhărie urmată de agresiune, iar în urma loviturilor victima ar fi decedat. Motiv pentru care cazul a fost preluat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, abilitat legal să cerceteze cazurile de omor.
Potrivit datelor PresaSM, au fost audiate chiar mai multe persoane în acest caz, unele dintre ele cunoscute cu antecedente violente și care locuiau pe raza localității. Reamintim faptul că anchetatorii au luat în calcul tâlhăria urmată de crimă fiindcă casa a fost răvășită, pe corpul victimei erau răni, iar cunoscuții au spus că bărbatul era lucid, astfel încât până la concluzia medicului legist s-a exclus varianta unei crize mintale.
ACTUALIZARE, ora 15.15: O parte din membrii familiei decedatului susțin că bărbatul decedat ar fi fost în deplinătatea facultăților mintale și ar fi fost victima unei agresiuni. Aceștia contestă concluzia autorităților care vorbesc despre un accident fatal. Membrii în cauză mai susțin că gravitatea rănilor, respectiv faptul că interiorul casei ar fi fost răvășit, ar indica mai degrabă o crimă.
Nota redacției: Informațiile PresaSM pot fi preluate doar prin citarea sursei cu link activ în primul paragraf, în conformitate cu legislația aplicabilă, și doar în limita a 120 de caractere.