FOTO/VIDEO. Măsuri de securitate fără precedent la Carei. Tensiuni între protestatari și forțele de ordine
Măsuri de securitate fără precedent la Carei, acolo unde este așteptată Katalin Novák, președintele Ungariei. Câțiva zeci de protestatari, cu pancarte și steaguri, au ajuns în zona centrală a municipiului, acolo unde au avut deja loc primele discuții contradictorii cu forțele de ordine.
Zeci de persoane care au venit să protesteze împotriva acțiunii de la Carei s-au adunat în zona centrală a municipiului, purtând pancarte și tricolorul românesc.
Autoritățile au luat măsuri de securitate fără precedent, pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului care are loc în fața Primăriei Carei, acolo unde este așteaptată și Katalin Novák, președintele Ungariei.
Protestatarii, mobilizați în mare parte de Asociația Calea Neamului și Frăţia ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, dar și membri ai partidului AUR, au ajuns cu zeci de minute înainte de începerea evenimentului și au avut deja loc și primele discuții în contradictoriu cu forțele de ordine, prezente în număr mare la Carei.