Sute de sătmăreni s-au adunat astăzi la Ansamblul Monumental ”Glorie Ostașului Român” din Carei pentru a participa la ceremonialul militară dedicat Zilei Armatei. Cel mai așteptat moment al zilei a fost survolul aeronavelor militare care a avut loc simultan cu defilarea Gărzii de onoare, în aplauzele participanților.
Ceremonialul militar de la Carei a început la ora 13 cu prezentarea onorului urmată de intonarea Imnului național, salutul Drapelului de luptă și oficierea serviciului religios.
Sute de sătmăreni s-au adunat la Ansamblul Monumental ”Glorie Ostașului Român” pentru a fi și ei alături de militarii români.
În aplauzele celor prezenți a fost primită Ștafeta Veteranilor ”Invictus”, care ieri a ajuns și în municipiul Satu Mare și a fost primită în fața Monumentului Ostașului Român.
Momentul a fsot urmat de alocuțiuni care au subliniat semnificației zilei de 25 Octombrie, după care autoritățile, naționale, județene și locale, au depuse coroane de flori, jerbe și buchete la Monument.



La fel ca în anii anteriori, cel mai așteptat moment al zilei a fost survolul aeronavelor militare, care a avut loc concomitent cu defilarea Gărzii de onoare.
Pe lângă ceremonialul militar dedicat Zilei Armatei, în Parcul Dendrologic al Castelului Károly a avut loc o expoziție de arme și tehnică militară a Ministerului Apărării Naționale.