FOTO/VIDEO. Italianul fugar a scăpat doar cu o amendă, după ce a spart mai multe baraje ale Poliției. Internat la Psihiatrie
Italianul fugar care a spart mai multe baraje ale Poliției a scăpat cu o amendă. Potrivit informațiilor PresaSM, bărbatul este acum internat la Oradea, pe secția de Psihiatrie, existând suspiciuni că suferă de afecțiuni care până la ora comiterii infracțiunilor nu au fost diagnosticate.
Șoferul italian a fost sancționat contravențional pentru nefolosirea luminilor pe timp de noapte, circulație pe sens opus (contrasens), nerespectarea semnalelor și indicațiilor polițiștilor rutieri și nepurtarea centurii de siguranță, cu amendă în cuantum de 2.320 de lei.
Totodată, a fost dispusă reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
De asemenea, a fost dispusă internarea nevoluntara a acestuia într-un spital din municipiul Oradea. Potrivit infromațiilor PresaSm, bărbatul este internat pe secția de Psihiatrie, existând indicii că acesta ar avea afecțiuni care până acum nu au fost diagnosticate. Cel mai probabil acesta va fi supus unei expertize psihiatrice.
De asemenea, întrucât bărbatul avea deja suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din 6 Decembrie și circula cu dovada, care era valabilă până în 22 Decembrie, i-a fost reținută dovada.
Citește și:
FOTO. ASFALTARE ÎN BĂTAIE DE JOC, CU ”GARANȚIE REDUSĂ” ÎN SATU MARE. CINCI ZILE A ȚINUT
FOTO. ACCIDENT ÎN SATU MARE ȘI ETERNELE DISCUȚII ÎN MIJLOCUL DRUMULUI. CARE COD RUTIER?!
Bravo ORGANE, Felicitări PROCURORI! Dacă era un tembel de roman problema incepea cu reținere 24 h, cu prezentare la JUDE și arestare 30 zile. Mi-e scârbă de voi organe și magistrati! Sa vina Ceaușescu sa va trezească la realitate și adevăr. Mai moderatorul nu publica ca și tu ești ca ei, Hu presasm!
View Comment