FOTO/VIDEO. Intervenții ale pompierilor după ploaia torențială în Satu Mare. Copac căzut pe stradă, curți și beciuri inundate
Municipiul Satu Mare a fost astăzi sub avertizare Cod portocaliu de vreme rea până la ora 20. Pentru protejarea populației din zonele aflate sub incidența codului meteorologic menționat, pompierii au trimis un mesaj de avertizare prin Sistemul Ro-Alert.
În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase avertizate, în dispeceratul ISU Satu Mare au fost primite, până la ora actuală 4 apeluri care sesizau efecte ale acestora.
Solicitările de intervenție până la această oră se împart astfel: un copac căzut pe carosabil pe strada Ana Ipătescu din municipiul Satu Mare și 3 curți și beciuri inundate pe str.Gutinului, str.Iuliu Hossu, str. Michelangelo.
Misiunile pompierilor sătmăreni în urma manifestărilor meteorologice sunt în continuare în desfășurare.