FOTO/VIDEO. Incendiu pe DN19, în județul Satu Mare. Remorcă cuprinsă de flăcări. Au ars tone de lemne. Mobilizare a pompierilor
Tone de lemne pentru mobilă au ars în această după-masă, din cauza unui scurtcircuit la remorca unui camion. Totul s-a întâmplat pe Drumul Național 19, tronsonul cuprins între Satu Mare și Botiz. A fost nevoie de intervenția a trei autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru a putea lichida incendiul, iar pompierii au fost nevoiți să folosească și un buldoexcavator pentru a curăța carosabilul. Circulația în zonă a fost restricționată timp de circa o oră.
Flăcările au cuprins o remorcă plină cu lemne în această după-masă, în județul Satu Mare. Pe DN19, tronsonul Satu Mare-Botiz.
La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, acestea au acționat pentru limitarea și lichidarea incendiului care se manifesta cu degajări mari de fum și ardere generalizată la întreaga încărcătură lemnoasă (material lemnos pentru mobilă) de pe semiremorca implicată în incident.
Pentru misiunea de stingere au fost dislocate trei autospeciale cu apă și spumă cu 12 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
În sprijin a intervenit SVSU Botiz, cu un buldoexcavator, folosit pentru îndepărtarea încărcăturii lemnoase din semiremorcă și îndepărtarea acesteia de pe carosabil.
După o durată de aproximativ 2 ore, incendiul a fost lichidat.
La finalul intervenției, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric produs la cablajul semiremorcii.
În urma incendiului au ars 12 tone de material lemnos pentru mobilă.