FOTO/VIDEO. Incendiu la mai multe imobile în județul Satu Mare. Proprietarii petreceau la o zi de naștere
Incendiul pornit de la o anexă gospodărească s-a extins rapid la mai multe imobile din jur. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 16.20, în comuna Apa din județul Satu Mare.
Proprietarii și vecinii au sărit să stingă incendiul, cu ajutorul unor găleți cu apă. De asemenea, a fost dată alerta prin Serviciul Unic apeluri de Urgență 112.
UPDATE 17:09 Ce spun pompierii
„12 cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Someș” al județului Satu Mare, intervin cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Apa. Din primele informații suprafața incendiată este de 100 m2″, precizează cei de la ISU Satu Mare.
Primii care au ajuns la fața locului au fost localnicii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Apa, după care au ajuns și forțele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Incendiul a fost lichidat și s-au salvat mai multe clădiri, pericolul de extindere fiind unul real.
Conform informațiilor PresaSM, proprietarii se aflau în interiorul casei, acolo unde a avut loc o petrecere cu ocazie unei zile de naștere. Aceștia nu au realizat ce se întâmplă. O persoană care se afla pe stradă a văzut tot și a sunat la 112. De abia ulterior au aflat și proprietarii ce se întâmplă.
Ce spun POMPIERII: Astăzi în jurul orei 16:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la stingerea unui incediu izbucnit la nivelul acoperișului a unei case de locuit din localitatea Apa.
La locul incendiului au intervenit de urgență, 12 pompieri militari din cadrul Detașamentului Satu Mare, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. În sprijinul acestora s-au alocat forțe din cadrul Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență din localitatea Apa.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de circa 90 metri pătrați la nivelul acoperișului cu o foarte mare degajare de fum și cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la întreaga locuință și la anexele din gospodărie.
Pompierii au localizat prompt incendiul, reușind oprirea propagării flăcărilor la restul locuinței și la anexele din apropiere. După o intervenție de aproape 2 ore, incendiul a fost lichidat.
Din fericire, nu au existat victime.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic al unui burlan metalic neprotejat corespunzător.