FOTO/VIDEO. Imagini revoltătoare în Deltă. A intrat cu șalupa într-un stol de pelicani
O şalupă a fost fotografiată intrând în forţă într-o colonie de pelicani din Delta Dunării, imaginea fiind apoi distribuită pe Facebook, titrează News.ro.
Fotograful Marian Strinoiu a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii în care se observă cum o şalupă intră într-o colonie de pelicani în Delta Dunării, iar păsările zboară speriate. Strinoiu a postat fotografiile alături de comentariul ”Un om fără suflet care ar trebui tras la răspundere”.
Ulterior, el a precizat: ”Nu am vrut sa fac niciun rău ,dar trebuie schimbat ceva in ţara asta”.
Directorul executiv al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Viorica Bîscă, a declarat vineri, pentru News.ro, că au fost cerute toate documentele societăţii căreia îi aparţine şalupa respectivă.
Reprezentanții ONG-urilor care activează în domeniul protecției mediului au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că astfel de incidente nu sunt singurele care pun în pericol animalele și flora din Delta Dunării.