FOTO/VIDEO. Hristos a Înviat! Lumina Sfântă a ajuns la Satu Mare
Lumina luată de la Sfântul Mormânt din Ierusalim a ajuns, pentru al treisprezecelea an consecutiv, la Satu Mare. Preoții, dar și autoritățile, au fost prezente la aeroportul Satu Mare pentru a întâmpina delegația care a adus Lumina Sfântă de la București la Satu Mare.
Sute de sătmăreni, dar și maramureșeni au așteptat Lumina Sfântă la Aeroportul Satu Mare. Delegația care a sosit de la Cluj-Napoca a fost întâmpinată pe pistă de Timotei Sătmăreanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dar și de alți prelați, autorități și politicieni.
La fel ca în anii anteriori, Lumina Sfântă a fost adusă la Satu Mare grație sprijinului dat de Mircea Lețiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului și a Adunării Naționale Bisericești.
Tot la aeroport au fost prezente și delegații din Slovacia, Ungaria şi Austria, care vor duce Lumina Sfântă la comunitățile de ortodocși din țările respective.
delegația din Slovacia așteptând Lumina Sfântă delegația din Slovacia așteptând Lumina Sfântă
Încă de la ora 20, sătmărenii s-au adunat în fața aeroportului pentru a aștepta sosirea Luminii Sfinte.
Sătmărenii așteptând Lumina Sfântă Sătmărenii așteptând Lumina Sfântă Sătmărenii așteptând Lumina Sfântă
Sfânta Lumină a ajuns de la Ierusalim la București în jurul orei 19, adusă de o delegație condusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Ce este Lumina Sfântă
Lumina Sfântă este con siderată un miracol al ortodoxiei. În fiecare an, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc despre care, cei care au asistă, spun că se coboară din cer.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Verificarea o fac trei polițiști, de obicei un arab, un turc şi un evreu.
Rolul lor este de depista dacă există vreo sursă de foc în încăperea sfântului mjormânt. De asemenea, polițiștii îi percheziționează pe cei care pătrund acolo, în momentul ceremoniei religioase. După ce le permit accesul, luminile se sting și uşa se sigilează.
Patriarhul ortodox al Ierusalimului este și el controlat de poliţişti, în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor.
Acesta desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit, conform tradiţiei, numai de un arab de religie islamică.