FOTO/VIDEO. Hectare întregi de pădure au fost mistuite de flăcări în județul Satu Mare
Pe întreg parcursul nopții, pompierii sătmăreni au continuat misiunea de localizare și stingere a focarului și de eliminare a pericolului de propagare și extindere a acestuia în zona împădurită a localității Huta Certeze.
În acest sens, forțele profesioniste continuă și la această oră misiunile specifice de lichidare a unor mici porțiuni unde mai există vegetație arsă, precizând că la acest moment pericolul de extindere este eliminat.
Reamintim că peste 35 de pompieri și alte forțe aflate în sprijin (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Certeze, primar, viceprimar, Ocolul Silvic Negrești-Oaș, Salvamont Satu Mare, localnici) au conlucrat eficient în scopul eliminării riscului de propagare și extindere a incendiului la comunități.
Până în prezent incendiul a afectat o suprafață de aproximativ zece hectare de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș.