Mihai Apan, directorul operatorului public de salubrizare Florisal, a prezentat astăzi utlijale pentru deszăpezirea municipiului Satu Mare. De asemenea, a mai precizat și că stocurile de materiale antiderapante sunt asigurate. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, alături de administratorul public Maskulik Csaba, au fost în inspecție pentru a se asigură că totul decurge normal, declarându-se mulțumit de ce a văzut.
La capitolul deszăpezire, managerul Florisal susține că are totul pus la punct:
-
utilajele au fost verificate
-
au fost comandate și livrate 300 de tone de sare, respectiv 300 de tone de clorură de magneziu, existând doi furnizori contractați pentru a evita orice eventuală problemă de aprovizionare cu material antiderapant
-
sunt pregătite soluții moderne anti-polei
-
14 utilaje sunt alocate intervențiilor (pe ambele maluri ale Someșului, atât pentru drumuri cât și pentru trotuare)
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, alături de administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, au făcut o vizită la punctul de lucru al operatorului public de salubrizare, concluzionând că este mulțumit de ce a văzut, respectiv că municipiul Satu Mare este pregătit pentru o iarnă mai dificilă. Edilul șef a făcut un apel și către proprietarii de imobile și către reprezentanții societăților comerciale să dea dovadă de spirit civic și să își curețe trotuarele. De asemenea, conducătorii auto sunt rugați să își doteze mașinile cu anvelope corespunzătoare sezonului de iarnă.
”Am venit astăzi să verificăm utilajele și cantitățile de sare și clorură de magneziu. Consider că suntem pregătiți ca și după o eventuală ninsoare abundentă, sătmărenii să își poată desfășura activitățile zilnice în condiții normale. Aș avea o rugăminte ca toți șoferii să își doteze mașinile cu anvelope de iarnă, iar toți proprietarii de imobile și reprezentanții societăților comerciale să își curețe trotuarele, ca să fim pregătiți cu toții”, a precizat primarul Kereskenyi Gabor.
Administratorul Florisal, Mihai Apan, a prezentat utilajele, precizând că totul este pregătit, de la autospecialele de intervenție și șoferi instruiți, până la stocurile de materiale antiderapante.
”Mașinile noastre sunt multifuncționale, iar în cursul zilei de ieri le-am utilat corespunzător pentru intervențiile specifice pe timp de iarnă, pentru activitatea de deszăpezire. Stocurile de sare sunt bune. Avem doi furnizori de sare pentru a nu avea probleme cu întârzierea de materiale. Avem șoferii pregătiți. Avem 13 mașini, care pot să intervină atât pe drumuri, cât și autospeciale pentru trotuare. Avem 300 de tone de sare, și 300 de tone de clorură de magneziu”, a spus directorul operatorului public de salubrizare Florisal, Mihai Apan.
Administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, a explicat cum v-a funcționa protocolul existent între Primăria municipiului Satu Mare și operatorul de salubritate.
”Activitatea de deszăpezire se desfășoară conform unui program operativ, pe care l-am întocmit în luna octombrie a anului trecut, și care a fost predat atât Poliției cât și Prefecturii. La deszăpezire există o prioritate absolută. Zona de urgență 1, 2 și 3. Prioritatea 1 sunt drumurile principale, poduri și pasarele. Urmează apoi drumurile de interes major, și doar ulterior se va interveni pe drumurile secundare. Țin să reamintesc că în toate cartierele, în toate zonele rezidențiale sunt instituite zone cu limită de viteză de 30 de km/oră, și trebuie circulat cu mare atenție, mașinile trebuie dotate cu anvelope de iarnă și atunci vom trece fără incidente peste această iarnă”, a precizat Maskulik Csaba.
