FOTO/VIDEO. Flori și lumânări pentru sătmăreanca decedată în accidentul rutier
Flori și lumânări au fost depuse în locul în care sătmăreanca de 60 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, după ce a fost strivită între un perete prăbușit și o mașină.
Lumânări și flori au fost depuse de familie și apropiații sătmărencei de 60 de ani care a murit în urma accidentului rutier grav petrecut în această dimineață în Piața Eroii Revoluției.
Femeia a ajuns în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, iar potrivit surselor medicale, în urma unui stop cardio-respirator, aceasta a decedat.
Leziunile suferite în urma accidentului au fost severe. Practic, sătmăreanca a fost strivită între zidul prăbușit al florăriei și mașina condusă de șoferul care a provocat accidentul rutier.
Pentru siguranța trecătorilor, în zonă accesul a fost restricționat și asta pentru că structura de rezistență a stației de autobuz, acolo unde se afla și florăria distrusă, a fost afectată.
Accidentul rutier în urma căruia sătmăreanca și-a pierdut viața a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:30. Un șofer de 30 de ani din Marghita a pierdut controlul unei mașini marca BMW, a intrat pe contrasens unde a lovit un alt autoturism, a virat și a intrat în florăria aflat în stația de autobuz. Victima se afla în florărie în momentul impactului. Tânărul șofer le-a spus martorilor că i s-a făcut rău înainte de a ajunge pe contrasens.