FOTO/VIDEO. Explozii la circa 200 de km de județul Satu Mare. Rusia a invadat Ucraina
A început războiul în Ucraina! Rusia bombardează baza militară de lângă orașul Ivano Frankivsk, aflat la circa 200 de km în linie dreaptă de limita cu granița României, în zona județului Satu Mare – Vama Halmeu. Parcurse cu mașina, vorbim despre distanțe de 250-300 de kilometri.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, o operațiune militară specială în Ucraina. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum și în estul țării. Operațiunea militară a Rusiei este una complexă, cu atacuri de artilerie, aeriene și de pe mare.
Ucraina a fost atacată joi de trupe ruse de-a lungul frontierelor sale cu Rusia şi Belarus, au anunţat printr-un comunicat autorităţile de graniţă ucrainene.
„Frontiera statului ucrainean a fost atacată de trupe ruse dinspre Rusia şi Belarus”, se arată în comunicat, în care se adaugă faptul că atacurile au fost comise în special cu ajutorul „artileriei”.
Autorităţile de graniţă ucrainene au mai anunţat că un atac a fost declanşat şi dinspre peninsula Crimeea, potrivit Reuters.
Atacurile împotriva unităţilor de protecţie a graniţelor şi a punctelor de control sunt în derulare, fiind folosite artilerie, alte echipamente grele şi arme mici, în regiunile ucrainene Lugansk, Sumî, Harkov, Cernigov şi Jîtomîr.
Uniunea Europeană va trage la răspundere Moscova pentru atacul „nejustificat” asupra Ucrainei, a declarat joi şefa executivului blocului comunitar, Ursula von der Leyen.
„În aceste ore sumbre, gândurile noastre sunt cu Ucraina, cu femeile, bărbaţii şi copiii nevinovaţi care se confruntă cu acest atac neprovocat şi le este frică pentru viaţa lor”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe Twitter. „Vom trage Kremlinul la răspundere”, a avertizat şefa Comisiei Europene în acelaşi mesaj.
Cotidianul Wall Street Journal spune că sute de militari ucraineni se crede că ar fi fost uciși, în atacul Federației Ruse, citând surse oficiale.