FOTO/VIDEO. După ce a pierdut la păcănele, un tânăr s-a pus în fața trenului Satu Mare – Baia Mare
După ce a pierdut la păcănele toți banii pe care îi avea, un tânăr s-a oprit cu mașina în mod intenționat pe calea ferată, vehiculul fiind lovit de trenul care circula pe relația Satu Mare – Baia Mare.
Concret, vineri seara, la orele 20.36, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Baia Mare, au fost sesizați cu privire la faptul că între HM Bușag – Cicârlău, s-a produs un accident feroviar.
La fața locului polițiștii au constatat că, la un pasaj de trecere peste calea ferată, intersecție cu un drum comunal, semnalizat corespunzător, un tren care circula pe ruta Baia Mare – Satu Mare, a surprins în gabarit un autoturism.
La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani din Ilba, care se afla singur în autoturism. Acesta a rămas încarcerat în autoturism, fiind necesară intervenția unui echipaj de descarcerare.
Tânărului i-au fost acordate îngriji medicale la fața locului, ulterior, acesta a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii au testat mecanicul de locomotivă cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, iar conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.