FOTO/VIDEO. Drama familială care l-a făcut pe șoferul italian să fugă de polițiști prin Satu Mare, făcând prăpăd
Italianul V. Enzo (36 de ani) a făcut astăzi o cursă nebună cu mașina prin județele Satu Mare și Bihor. Cu polițiștii pe urmele sale, a spart mai multe baraje instituite de Poliție, care au fost nevoiți să execute mai multe focuri de armă în direcția sa. Dar italianul are o poveste personală cu accente dramatice. Care l-ar fi împins, se pare, la acest gest necugetat.
Ce-i drept, și-a cam făcut-o cu mâna lui. Conform informațiilor PresaSM, bărbatul locuia în județul Suceava, iar soția individului a cerut ordin de protecție în data de 08.12.2021, acuzându-l pe italian că a amenințat-o cu moartea, a violat-o și a sechestrat-o, iar judecătorii au dispus ”emiterea unui ordin de protecţie în favoarea reclamantei pe o perioadă de 1 lună”. Mai mult, în data de 10.12.2021, concubina sa, cu care are un bebeluș, a cerut inclusiv evacuarea individului din locuință, aceasta ajungând astfel să doarmă mai mult în mașină. Fapt care l-ar fi putut împinge spre gestul său necugetat. Cu atât mai mult cu cât acesta deținea dreptul de a conduce și nu era sub influența băuturilor alcoolice.
Italianul a fost oprit astăzi, în jurul orei 03.50, pentru un fapt aparent banal: nu a folosit luminile autovehiculului, patrula de Poliție Rutieră încercând să îl oprească pe D.N.19, între localitățile bihorene Biharia și Satu Nou, județul Bihor.
Conducătorul autoturismului a redus viteza, a oprit autoturismul, iar în momentul interceptării, a efectuat manevra de mers înapoi și a pornit pe D.N. 19, pe direcția Oradea – Satu Mare, nerespectând indicațiile polițiștilor. Cei doi polițiști bihoreni au procedat la urmărirea autoturimului. Pe parcursul urmăririi, au fost executate focuri de avertisment și înspre autoturism, cu armamentul din dotare, de către polițiștii implicați în urmărire, care a continuat și pe raza județului Satu Mare.
Autoturismul a fost imobilizat la intrarea în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, unde a fost utilizat un autocamion pentru blocarea drumului, acțiune realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și al jandarmilor din Satu Mare. Conducătorul autoturismului a intrat în coliziune cu autocamionul folosit pentru blocarea drumului și cu un parapet.
Conducătorul autoturismul a fost identificat ca fiind un bărbat de 36 de ani, din Italia. În urma testării sale cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale, fiindu-i, totodată, recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.
„Drama italianului” ???Voi chiar sunteti intregi la cap ?????Sa plece la el acasa,in Italia,ca putea omora oameni aici in Romania !Sunt destui nebuni in Romania,nu mai avem nevoie de altii din import !!
View Comment