FOTO/VIDEO. Doi răniți după accidentul grav de la Supur. Poliția a deschis un dosar penal
Ieri, 27 august a.c., în jurul orei 18.05, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că la intersecția DN 1F cu DN 19A, a avut loc un eveniment rutier.
În urma cercetării efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un cetățean slovac, de 60 de ani, aflându-se la volanul unei autoutilitare pe D.N 1 F între localitățile Bobota, din județul Sălaj și Supuru de Sus, din județul Satu Mare, a pătruns în intersecția cu DN 19A, fără a respecta semnificația indicatorului rutier “Cedează trecerea”, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, de 53 de ani, din localitatea Nușfalău, județul Sălaj, care circula pe drumul cu prioritate.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporala ușoară a șoferului, de 53 de ani, și accidentarea gravă a unui bărbat, de 56 de ani, din județul Sălaj, pasager pe scaunul din dreapta față în același autoturism.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.