FOTO/VIDEO. DN19, Livada – Orașu Nou, acoperit cu noroi! Pericol public din cauza unor inconștienți
Drumul Național 19, pe porțiunea cuprinsă între Orașu Nou și Livada, este o veritabilă capcană pentru șoferi. Și asta pentru că transportatorii care lucrează la balastierele din zonă nu curăță roțile camioanelor, iar tot noroiul ajunge pe partea carosabilă.
Redăm mai jos scrisoarea de protest a unor locatari din zonă:
”Drumul Național 19, pe porțiunea Orașu Nou – Livada, care este proaspăt reabilitat, în unele porțiuni s-a aplicat chiar și ultimul strat, stratul de uzură, de câteva zile și, mai ales, în zilele ploioase este acoperit cu noroi pe o distanță de câteva sute de metri.
Cauza: de la roțile camioanelor ce ies din pădure din Orașu Nou (zona Mujdeni) pe drumul național. Iar înainte de intrare în Livada dinspre Orașu Nou ne găsim în aceiași situație, drumul este acoperit de noroi tot de la roțile camioanelor care ies de la balastieră.
Toți cei care trecem în fiecare zi pe tronsonul respectiv de drum, abia așteptăm ca să fie în sfârșit drumul reabilitat și practicabil, iar acum siguranța șoferilor este pusă din nou în pericol.
De data asta de niște antreprenori care nu sunt în stare să-și amenajeze o rampă de spălare a roților, așa cum este cerut prin lege. Cu totii vrem o țară ca afară, dar nu vrem schimbare”.