FOTO/VIDEO. Daună totală. De la ce a început incendiul de amploare la ferma de pui din județul Satu Mare
Astăzi, la ora 13:15, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “ Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală de creștere pui, între localitățile Sechereșa și Supur. La fața locului s-au deplasat 43 de cadre, respectiv 6 ofițeri, 24 de subofițeri cu 1 ASAS (autospeciale de stingere cu apă și spumă) din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, 2 ASAS din cadrul Punctului de Lucru Tașnad, 2 ASAS din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, 10 pompieri voluntari din cadrul SVSU Supur și Beltiug cu 3 autospeciale de stingere, iar în sprijin au intervenit 3 subofițeri cu o autospecială de stingere din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolisum” Sălaj.
La ora 13:30 s-a activat grupa operativă -nivel 1, care s-a deplasat la locul intervenției cu 3 autospeciale de primă intervenție și comandă. Odata ajunsi la fața locului pompierii au gasit incendiul manifestându-se generalizat în hală (pe o suprafață de aproximativ 2000 mp), însă, din fericire, în interiorul halei nu se aflau animale.
Incendiul a fost lichidat la ora 15:46. Cauza probabila de producere a incendiului este un scurtcircuit electric. A ars hala în cauză, în proporție de 80%.