FOTO/VIDEO. Daniel, tânărul mort în accidentul de la Rătești, nu avea permis de conducere
Daniel, tânărul în vârstă de 28 de ani care a murit în urma accidentului petrecut duminică seara la Rătești nu avea permis de conducere, spun polițiștii sătmăreni.
La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orelor 21.50, poliţiştii sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19, în localitatea Rătești.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 28 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un imobil.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, persoana în cauză nu deținea permis de conducere.
Potrivit datelor PresaSM, victima a intrat în Unitatea de Primire Urgențe la ora 23.07, iar decesul s-a declarat în data de 07.11.2022, ora 00.40.
În urma evenimentului, a rezultat decesul tânărului.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Vă reamintim, tânărul, în vârstă de 28 de ani, decedat în tragicul accident de la Rătești, se numește Daniel R. și este originar din satul Giorocuta, comuna Supur, conform informațiilor PresaSM. Încă nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul teribil, urmând să se facă o serie de cercetări amănunțite.
În urma impactului, acesta a rămas încarcerat, fiind scos inconștient de către forțele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare. A fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, dar – din păcate – medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă.