FOTO/VIDEO. Cum s-a produs accidentul în lanț de pe Podul Decebal. 4 mașini avariate, o victimă
La solicitarea PresaSM, Poliția Satu Mare explică cum s-a produs accidentul de astăzi, de pe Podul Decebal. Astfel, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe podul Decebal din municipiul Satu Mare.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 26 de ani, din localitatea Agriș în timp ce ar fi condus un autoturism pe podul Decebal din municipiul Satu Mare nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 25 de ani, din localitatea Peleș.
În urma impactului autoturismul condus de către femeie a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 30 de ani, din municipiul Satu Mare și cu un microbuz condus de către un bărbat de 53 de ani , din localitatea Craidorolț.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto de 30 de ani, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.