FOTO/VIDEO. Cum avansează lucrările la prima parcare supraetajată din municipiul Satu Mare
S-a turnat fundația la prima parcare supraetajată din municipiul Satu Mare, cea de pe strada Kogălniceanu. După vacanța de sărbători, lucrările au fost reluate pe șantier. Aproape 19 milioane de lei vor merge către clădirea care ar urma să rezolve problema lipsei locurilor de parcare din zonele centrale.
S-au reluat lucrările pe șantierul viitoarei parcări supraetajate din municipiul Satu Mare. Fundația a fost deja turnată, iar în următoarea perioadă este de așteptat ca clădirea să înceapă să prindă contur.
Aproape 19 milioane de lei vor fi investite, până la final, în clădirea de 1360 de mp, cu subsol și două etaje, așa cum prevăd normativele zonale. În total, clădirea va oferi 146 de locuri noi de parcare, 34 la subsol, 22 la parter și câte 34 la următoarele două etaje. Pe terasă vor mai fi disponibile 22 de locuri de parcare, și alte 12 neacoperite, adică un total de 158 de locuri, în interior și la exterior.
Lucrările pe terenul de 1700 de mp au început anul trecut, dar mai întâi, autoritățile locale au fost nevoite să dărâme clădirea în stare de degradare care se afla pe spațiul respectiv. Licitația pentru proiect a fost câștigată de asocierea de firme Tarr&Tarr, Top Proiect, M Sys și Urban Proiect la finalul lui 2023, iar firmele au avut la dispoziție șase luni pentru finalizarea proiectului tehnic.
Parcarea supraetajată de pe strada Kogălniceanu va fi prima, dar nu și singura din zona centrală a municipiului Satu Mare. Autoritățile locale vor să construiască o parcarea similară și pe strada Decebal, tot pentru a rezolva lipsa locurilor de parcare din zona centrală.
e foarte bine, pacat ca cea de pe decebal inca stagneaza. Cred ca totusi ar mai fi necesara una pe langa cele 2 discutate…
View Comment