FOTO/VIDEO. Crăpături în podul de pe centura Satu Mare. Explicațiile specialiștilor
În asfaltul turnat recent pe podul peste râul Someș, componentă a variantei de ocolire a municipiului Satu Mare, au apărut crăpături foarte mari. Reporterii PresaSM au consultat mai mulți specialiști din domeniul construcțiilor, care au explicat situația din perspectivă tehnică.
Conform surselor consultate de PresaSM, acele crăpături au apărut la îmbinarea plăcilor podului, din cauza dilatării tablierului, cauzată de temperaturile foarte ridicate. În orice caz, lucrările nu sunt finalizate, iar asfaltul urmează să fie decapat și să se realizeze rosturile de dilatare. Adică, acel sistem care permite dilatarea/contractarea materialelor din cauza variațiilor de temperatură.
”Acele crăpături au apărut exact la îmbinarea plăcilor, unde urmează să se realizeze acele rosturi de dilatare. Este ceva normal, lucrarea nu a fost finalizată. Nu se puteau pune rosturile de dilatare înainte de turnarea asfaltului, ar fi fost foarte dificil să fie inversate aceste etape tehnice”, a precizat unul dintre inginerii consultați de PresaSM.
Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime totală de peste 19 km fiind prevăzută cu două noduri rutiere precum și cinci poduri și pasaje. Ordinul de începere pentru lucrările a fost emis în luna mai 2017. Constructorul avea initial la dispoziție 18 luni pentru finalizarea lucrărilor, dar termenul a fost extins inițial până în luna septembrie 2020, apoi până la finalul lui 2021.
Traseul centurii municipiului Satu Mare începe din DN 19A și are o direcție S-N de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19. Această intersecţie va fi amenajată denivelat cu un pasaj superior având lungimea de 63,00 m, inclusiv realizarea unei intersecţii la nivel.
si pinnochio era specialist in ale lui
View CommentExact cum structura metalica se vopseste dupa montare, la unii toate se fac dupa.
Cei de la Seini cum au reusit sa vopseasca inainte, domnule expert?!
View Comment