FOTO/VIDEO. Cod portocaliu de inundații în județul Satu Mare. Râul Crasna, aproape să iasă din matcă
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizările emise pentru județul Satu Mare. Astfel, pe râul Crasna, sectorul aval de stația Craidorolț, a fost instituită o atenționare de tip COD PORTOCALIU. Această atenționare este valabilă până mâine dimineață.
În intervalul 28.02.2023 ora 12:00 – 01.03.2023 ora 08:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (sector îndiguit – judeţul Satu Mare), Bega – sector aval S.H. Balinţ – amonte S.H. Topolovăţ (sector îndiguit – judeţul Timiş), Bârzava – sector aval S.H. Moniom (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) va fi valabil un Cod portocaliu, anunță cei de la INHGA într-o avertizare actualizată.
Hidrologii avertizează că ne vom confrunta cu creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale cotelor de apărare, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte.
În intervalul 28.02.2023 ora 12:00 – 01.03.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Negru – sector aval S.H. Tinca (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – sector aval S.H. Gurahonţ (judeţul Arad), Niraj (afluent al Mureşului) – curs inferior (judeţul Mureş), Târnava Mică – sector aval S.H. Bălăuşeri – amonte S.H. Blaj (judeţele: Mureş şi Alba), Bega Veche – curs superior, Bega – sector aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea, Timiş – sector aval S.H. Lugoj (judeţul Timiş), Pogăniş – sector aval S.H. Bregu – amonte Ac. Cadar Duboz (judeţul Caraş Severin), Bârzava – sector aval S.H. Moniom (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) şi Moraviţa – sector aval S.H. Şemlacu Mare (judeţul Timiş), va fi valabil un Cod galben de inundații.