FOTO/VIDEO. Cine este tânăra (19 ani) decedată la Satu Mare. Șoferul (iubitul ei) este pompier
Tânăra (19 ani) decedată în urma tragicului accident rutier produs astăzi, în jurul orei 20.30, al ieșire din municipiul Satu Mare înspre Dorolț este din localitatea Peleș. Tânăra a fost elevă a Grupului Școlar Teologic Romano-Catolic „Ham Ianos”, iar șoferul mașinii, care era și iubitul ei, este din municipiul Satu Mare și este încadrat la Detașamentul de Pompieri Carei. Conform primelor informații obținute de PresaSM, cei doi se deplasau spre casa tinerei, din Peleș. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Pompierul care se afla la volanul uneia dintre mașini a precizat pentru PresaSM că tocmai s-ar fi aflat într-o depășire, în momentul în care șoferul unei mașini aflate lângă el ar fi intrat și el într-o depășire. Una dintre mașini a lovit din spate un al treilea vehicul, care a fost proiectat în șanț. Și mașina tânărului a ajuns în șanț și s-a lovit de un copac, apoi autoturismul s-a rupt în două. Șoferul a reușit să iasă din automobil, dar din păcate, prietena sa, tot în vârstă de 19 ani, a rămas încarcerată și a decedat ulterior, după ce paramedicii au efectuat manevre de resuscitare timp de circa o oră.
Date oficiale obținute de PresaSM după tragicul accident din municipiul Satu Mare, în urma căruia o tânără în vârstă de 19 ani a decedat. Concret, astăzi, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în municipiul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că trei autoturisme, care circulau pe același sens de mers, ar fi intrat în coliziune, pe fondul efectuării unor manevre de depășire.
Din producerea evenimentului a rezultat decesul unei tinere, pasager într-unul dintre autovehicule, precum și rănirea conducătorului acestuia, ambii în vârstă de 19 ani. Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.