FOTO/VIDEO. Cine este sătmăreanul decedat în accidentul produs de viceprimarul fugar din Bixad
Unul dintre cei patru bărbaţi răniţi în accidentul din Satu Mare, care ar fi fost provocat de un viceprimar, a murit sâmbătă. Victima avea 58 de ani, era din acelaşi partid cu oficialul primăriei şi candidase la un post de consilier. Oamenii spun că maşina era a lui, dar nu era la volan. De altfel, poliţiştii au confirmat că şoferul avea 48 de ani, la fel ca viceprimarul, tranbsmite observatornews.ro
„Era plecat prin Franţa, avea ceva afaceri prin Franţa. În România avea ceva firme. A fost un cetăţean harnic, un cetăţean muncitor”, a declarat Ioan Tătar, fostul primar.
„Om foarte sufletist, om adevărat aş putea să spun. Maşina am auzit că a fost a lui, asta vorbea lumea, şi că nu a fost el la volan”, a declarat Gheorghe Marcuș, fost viceprimar.
Viceprimarul era şi coleg de partid cu bărbatul care a murit. Acesta candidase pentru consiliul local, doar că nu a prins loc. „Neamuri mari şi prieteni mari. Toţi împreună, şi neamuri şi au copilărit împreună”, a spus un localnic.
Reamintim că victima a murit la un spital din Cluj-Napoca. Conform informațiilor PresaSM, este vorba despre bărbatul, în vârstă de 58 de ani, care nu a reușit să iasă singur din mașină, suferind răni severe la nivelul coloanei vertebrale, fiind în comă în ultimele zile. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Pentru aceste motive, șoferul care a condus mașina va fi cercetat și pentru ucidere din culpă, pe lângă vătămare corporală gravă și părăsirea locului accidentului. Este vorba despre viceprimarul comunei Bixad, Dumitru Vida, care ar fi provocat un accident rutier cu trei victime, după care ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea Poliției. Reporterii PresaSM au încercat să îl contacteze pe viceprimarul Vida, dar fără succes. Nici viceprimarul nu a scăpat fără câteva răni, respectiv fracturi.
Accidentul s-a produs în data 17 ianuarie a.c., în jurul orei 21.55, polițiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Vama.
Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că în condiții de carosabil acoperit cu polei, conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-o vale.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a patru bărbați cu vârsta cuprinsă între 58 și 70 de ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma evenimentului produs, polițiștii nu au reușit să-l identifice pe conducătorul auto, fapt pentru care au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, tuturor ocupanților.
Doar că, ulterior – potrivit informațiilor PresaSM – polițiștii au reușit să stabilească ulterior că șoferul ar fi fost viceprimarul comunei Bixad, Dumitru Vida, care a lăsat în urma lui mai multe victime.
Conform acelorași surse PresaSM, factorii politici locali se cam agită prin zonă și ar încerca să apeleze, la propriu și la figurat, la vechile metehne în raport cu organele de cercetare penală. Deocamdată nu le-a ieșit…