FOTO/VIDEO. Centrul Vechi al municipiului Satu Mare se spală! Când se va deschide, pregătiri pentru inaugurare
Muncitorii spală efectiv aleile proaspăt reabilitatului Centru Vechi al municipiului Satu Mare – Piața Libertății. Conform informațiilor PresaSM, termenul limită pentru deschiderea zonei pentru publicul larg este de 3 aprilie 2024, dar totul depinde de obținerea tuturor avizelor. Dacă documentația se va aviza mai rapid, există varianta deschiderii chiar în această lună.
Centrul Vechi s-ar putea deschide de Paștele Catolic, cel mai târziu pe 3 aprilie, potrivit informațiilor PresaSM. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a confirmat că se lucrează la finisaje, dar a precizat și că mai sunt etape birocratice de finalizat, iar asta ar putea dura cam în jur de o săpămână, zece zile. Edilul este totuși încrezător că lucrurile vor merge pe repede înainte, iar Paștele catolic ne va prinde cu Centrul Vechi redeschis publicului. Nu vrea să bage mâna în foc pentru asta, având în vedere că pentru emiterea documentelor există termene care s-ar putea prelungi.
“În Centrul Vechi se lucrează la finisări. Mai avem câteva lucruri legate de birocrație. Trebuie să anunțăm finalizarea lucrărilor și să achităm ultima factură. Trebuie să înștiințăm și Inspectoratul de Stat în Construcții că s-a terminat investiția, și aici trebuie să plătim procent din valoare. După acestea, trebuie să formăm comisia, care include și experți din domeniul cultural. Comisia trebuie să verifice calitatea lucrărilor și dacă primim undă verde, atunci se poate face recepția. Noi credem că totul nu va dura mai mult de o săptămână, zece zile așa că sunt șanse bune ca totul să se întâmple chiar și înainte de Paște (n.red. Paștele catolic), dar nu vreau să se înțeleagă că astă este termenul limită, dar suntem încrezători că într-o săptămână, zece zile, cam atât durează cu totul, inclusiv cu termenele obligatorii prevăzute de stat”, a spus primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.
Conducerea Primăriei municipiului Satu Mare a stabilit și noi reguli pentru terasele din centrul istoric al orașului. Noul regulament de funcționare a teraselor în zona istorică a orașului a fost prezentat de conducerea Primăriei patronilor de localuri, hoteluri și spații comerciale din zonă. Documentul impune reguli clare, fiind realizat după modelul regulamentelor din Oradea, Cluj, respectiv din mari orașe europene.
”Reabilitarea Centrului Vechi și realizarea unei zone pietonale în Piața Libertății este un pas obligatoriu pentru dezvoltarea orașului! Am discutat pe marginea noului regulament de funcționare a teraselor din Centrul Vechi al orașului cu proprietarii de localuri. Domeniul HoReCa este important pentru Satu Mare. Suntem mândri de noua imagine a centrului istoric căruia îi vor da viață antreprenorii pasionați din industria ospitalității și clienții lor. Pentru că este important pentru oraș să avem o industrie a ospitalității vie, trebuie să ne asigurăm că toate regulile sunt respectate. Cei mai mulți știu că încrederea consumatorilor, care se bucură de frumusețea orașului, dar și de calitatea serviciilor, este cea care le aduce o bună reputație și prosperitate”, a declarat primarul Kereskényi Gabor.
Noile condiții pentru terasele din Centrul Vechi:
- mobilierul teraselor va fi amplasat direct pe pavaj și va fi realizat din materiale rezistente, de calitate, realizat din lemn, metal și eventual materiale textile, nu din material plastic;
- nu se vor dispune împrejmuiri de niciun fel ale teraselor;
- nu se va amplasa pe terase aparatură electrocasnică, răcitoare, cutii frigorifice, dozatoare sau similare acestora. Servirea se va realiza exclusiv din interior;
- umbrelele sau sistemele de umbrire vor fi realizate monocrom, în nuanțe de crem, nestrindente care să nu altereze aspectul și caracterul istoric al zonei;
- sistemele de umbrire nu vor avea însemne publicitare de niciun fel;
- nu se vor utiliza sisteme de sonorizare și nu se va difuza muzică, emisiuni TV, video etc;
- aprovizionarea de orice tip se va realiza pe baza unui orar stabilit și în condițiile impuse prin Hotărâre a Consiliului Local. Ca propunere de interval orar pentru aprovizionare este dimineața de la ora 6:00 la 7:30, respectiv de la 16:00 la 18:00.
- accesul autoturismelor pentru aprovizionare se va realiza limitat, având acces doar mașini care nu depășesc 3.5 t, în zonele prestabilite.
Donmule asa ai scris despre avizele care mai trebuie obtinute de parca avem nevoie de o minune. Avizele vor veni la timp, cativa UDMR-isti sunt si la acele instituții care dau avizele. Totul aste pregătit pentru campanie, parcul, podul pietonal, piste de biciclete, parcul Cubic, toate așteaptă panglica.
View Comment